Știai că… albastrul este, conform cercetătorilor, cea mai populară alegere de “culoare preferată” a oamenilor, la nivel mondial?
În timp ce multe alte culori sunt percepute destul de diferit de la o cultură la alta, albastrul este una dintre cele mai iubite nuanțe la nivel global.
Spre exemplu, roșul, din punct de vedere cultural, este o nuanță contradictorie, fiind asociată atât cu dragostea, cât și cu furia în diferite culturi. Pe de altă parte, însă, albastrul este mult mai consistent, fiind asociat cu atribute precum încrederea, responsabilitatea, dedicarea și curajul.
Bineînțeles, trebuie să menționăm și că albastrul este o culoare des întâlnită în natură, cum ar fi albastrul deschis al cerului de vară sau albastrul bogat și întunecat al oceanelor și mărilor. Această legătură cu lumea naturală este liniștitoare și revitalizantă, prin urmare, atunci când folosim această culoare în casele noastre, spațiile capătă o atmosferă liniștitoare și armonioasă.
Decorarea cu albastru este una dintre cele mai clasice alegeri atunci când vine vorba despre proiectele de amenajare interioară, și asta pentru că gama sa largă de nuanțe îl face versatil și divers, prin urmare, este ușor să găsești alternative noi și revigorante, indiferent de sezon sau tendințe.
Așadar, fie că dorești să faci o declarație de stil și eleganță cu un albastru marin într-o notă dramatică, sau să creezi o atmosferă care abundă de serenitate folosind un albastru pal, fiecare dintre aceste alegeri insuflă o anumită stare de spirit, iar în articolul acesta îți vom prezenta câteva dintre combinațiile noastre preferate.
Albastru și alb: întotdeauna o combinație potrivită
Albastrul și albul reprezintă una dintre cele mai clasice și reușite combinații, fiind o asociere care va aduce, întotdeauna, un farmec atemporal spațiilor tale interioare. Dacă încăperea este un spațiu deschis și luminos, atunci lasă albul să domine și alege o anumită porțiune, un detaliu din încăpere, pentru a integra albastrul.
Prin utilizarea nuanței de albastru vei crea un punct focal care va adăuga profunzime și personalitate.
Adaugă dimensiune și luminozitate
Încăperile orientate spre sud beneficiază de o lumină naturală puternică și clară, așa că toate nuanțele de albastru sunt potrivite. Alegerea nuanțelor mai reci, cum ar fi albastru, verde și violet, vor echilibra intensitatea luminii solare și te vor ajuta să obții o atmosferă liniștitoare și aerisită.
Însă, dacă vrei să conferi spațiului tău o senzație de serenitate, naturală și primitoare, poți opta pentru un albastru pastelat, precum 𝐖𝐢𝐧𝐝𝐦𝐢𝐥𝐥 𝐖𝐢𝐧𝐠𝐬 𝟐𝟎𝟔𝟕-𝟔𝟎 de la 𝐁𝐞𝐧𝐣𝐚𝐦𝐢𝐧 𝐌𝐨𝐨𝐫𝐞, vopsea care a fost folosită și în proiectul de amenajare interioară din imaginea alăturată.
Albastru și gri: definiția unui look neutru și elegant
Dacă ești în căutarea unei combinații de culori care să funcționeze în spații de toate dimensiunile și la toate nivelurile de lumină naturală, asocierea dintre un albastru deschis și un gri cu tonuri calde este soluția potrivită!
Tonurile moi de albastru și de gri pot fi suprapuse fără efort pentru a crea o schemă cromatică elegantă și neutră. Pentru un aspect cu adevărat închegat, optează pentru culori care se îmbină atât de bine, încât abia dacă vei observa diferența dintre ele.
Așadar, încearcă să alegi nuanțe din aceeași gamă de tonuri: astfel că, în general, un gri rece funcționează cel mai bine cu un albastru rece, iar un gri cald cu un albastru cald.
Creează o armonie vibrantă cu ajutorul nuanței teal
Teal-ul este o culoare care reprezintă echilibru și calm, dar care va adăuga și un strop de personalitate unui spațiu. Este o culoare deosebit de sensibilă la lumină, astfel încât va oferi căldură unei camere orientată spre sud și va adăuga liniște la lumina mai rece a unei camere orientate spre nord.
Poți să folosești această nuanță pentru bucătăria ta, pentru a-i oferi o notă de liniște acestei încăperi care este, adesea, cea mai aglomerată încăpere din casă.
Una dintre recomandările noastre favorite este vopseaua 𝐀𝐞𝐠𝐞𝐚𝐧 𝐓𝐞𝐚𝐥 𝟐𝟏𝟑𝟔-𝟒𝟎 de la 𝐁𝐞𝐧𝐣𝐚𝐦𝐢𝐧 𝐌𝐨𝐨𝐫𝐞 – un albastru-verzui intrigant, cu o notă de gri, care creează o armonie naturală și echilibrată.
Experimentează profunzimea albastrului marin
Nuanța de albastru marin este cea mai întunecată din întreg spectrul cromatic al albastrului,în forma sa pură, ajungând să pară aproape negru. Această culoare puternică va insufla, instantaneu, un sentiment de eleganță oricărui spațiu.
Albastrul marin creează un contrast minunat de bogat cu ornamentele albe și cu detaliile arhitecturale interesante, astfel încât funcționează cu brio dacă dorești să conferi locuinței tale un aspect vintage, atemporal.
Calmă, rece și liniștită – culoarea albastră nu se va demoda niciodată, iar faptul că există o nuanță pentru fiecare stare de spirit și multiple studii care demonstrează calitățile sale calmante, întărește, încă o dată, raționamentul pentru care albastrul continuă să fie una dintre cele mai populare alegeri cromatice din întreaga lume. Dacă vrei să explorezi întreaga paletă de vopsele 𝐁𝐞𝐧𝐣𝐚𝐦𝐢𝐧 𝐌𝐨𝐨𝐫𝐞 sau dacă ai nevoie de consultanță pentru a lua cele mai bune decizii în materie de culori și nuanțe pentru proiectul tău de amenajare interioară, nu ezita să ne contactezi, pentru că specialiștii 𝐌𝐮𝐫𝐚𝐥𝐢 𝐒𝐭𝐨𝐫𝐞 sunt aici pentru tine!