Culorile sunt instrumente de comunicare non-verbală extrem de puternice, și asta pentru că ne afectează stările emoționale, sentimentele și ne pot influența chiar și modalitatea de a lua decizii, fără ca măcar să ne dăm seama!
Efectul pe care culorile le manifestă asupra psihicului umane au fost studiate și teoretizate în ceea ce cunoaștem astăzi drept ”Psihologia culorilor” – un domeniu foarte interesant și cu o aplicabilitate în foarte multe domenii, dar mai ales în industria designului interior.
Așadar, impactul culorilor este foarte vizibil și sesizabil în casele noastre. Atunci când căutăm inspirație pentru un proiect de amenajare interioară, suntem subtil ghidați, în alegerile noastre, de psihologia culorilor – totul este influențat de acestea, de la deciziile majore, precum vopseaua sau tipul mobilierului, până la finisaje și elementele de decorare.
Înclinăm spre culori care ne ajută să reprezentăm cât mai semnificativ energia camerei respective. Adesea preferăm culori pastelate, care transmit ideea de liniște și calm, pentru zona dormitoarelor și a băilor, în timp ce optăm pentru culori vibrante pentru bucătării sau living-uri.
Și, într-adevăr, nu există modalitate mai bună de a accentua personalitatea unei încăperi decât prin intermediul vopselelor pe care le alegem.
Despre galben – una dintre cele mai vesele culori
Galbenul este o culoare care este asociată, în mod obișnuit, cu fericirea, creativitatea și optimismul – iar în acest caz, nu este de mirare de ce căutările pentru ”vopsea galbenă” au fost și continuă să fie o căutare de top a oamenilor atunci când vine vorba despre tendințele de design interior.
Totodată, galbenul este cunoscut, de-a lungul istoriei, pentru capacitatea sa de a evoca un sentiment de căldură – fiind, de altfel, și culoarea Soarelui.
Având în vedere acest lucru, odată ce ai introdus vopseaua de culoare galbenă în proiectul tău de amenajare, vei observa cum aceasta oferă un impuls instantaneu de energie și vitalitate!
Este o culoare vibrantă care reușește să aducă la viață orice cameră, în special acele spații care abundă de lumină naturală.
Galbenul este, de asemenea, o culoare distinctă și foarte primitoare, ceea ce o face să fie foarte potrivită pentru holuri, living-uri și bucătării – și asta pentru că îi va face pe oaspeții tăi să se simtă instantaneu confortabili, ca și cum ar fi la ei acasă.
Cum introduci galbenul în casa ta?
Galbenul funcționează foarte bine atât ca o culoare de accent, cât și ca ton de bază pentru întreaga cameră, așa că, indiferent dacă preferi tonuri de muștar sau nuanțe pastelate – paleta acestei culori este una foarte variată și, cu siguranță, ai de unde să alegi!
Ca și culoare de accent, chiar și cea mai mică pată de galben strălucitor și îndrăzneț, va aduce un strop de vitalitate și va energiza întreaga încăpere. Îți recomandăm să încorporezi galbenul în acele camere în care dorești să stimulezi creativitatea, precum camera copilului sau biroul de acasă. Și nu este necesar să vopsești un perete întreg în această nuanță – este suficient chiar și un dulap, o măsuță sau niște rafturi vopsite în galben!
De exemplu, în proiectul de amenajare interioară din imaginea alăturată, s-a optat pentru vopsirea dulapului în nu doar una, ci patru nuanțe diferite de galben: Bright Yellow 2022-30, Banana Yellow 2022-40, Sundance 2022-50, respectiv Light Yellow 2022-60 – toate din gama de vopsele Benjamin Moore.
La polul opus, utilizarea unui galben bogat și intens, pentru toți cei patru pereți, este o alegere foarte îndrăzneață!
Cu toate acestea, noi recomandăm folosirea unei nuanțe mai subtile de galben, precum Pale Moon (OC-108) sau Soleil (AF-330) de la Benjamin Moore.
Nuanțele mai pale de galben valorifică toate beneficiile energizante ale culorii, într-un mod mai puțin intens, rezultând un aspect mai primitor și mai calmant. Pentru a întregi design-ul și a-l păstra în aceeași notă delicată, optează pentru decorarea cu piese de mobilier și alte decorațiuni mai simple. Te poți inspira din stilul mediteranean și să alegi un mobilier rustic, din lemn, și decorațiuni și accesorii albe, pentru a da senzația de prospețime.
Desigur, încurajăm și folosirea nuanțelor mai bogate de galben – precum cea de mai jos, York Harbor Yellow 2154-40 – mai ales dacă acestea se potrivesc mult mai bine stilului tău și consideri că rezonează mai mult cu aspectul general și atmosfera pe care vrei să o creezi și să o transmiți în locuința ta.
Și dacă vrei să mergi și mai departe, să duci întregul proiect de amenajare la superlativ, vopsește-ți ușa de la intrare într-o nuanță de galben!
Aceasta este o modalitate instantanee de a face pe oricine să se simtă binevenit și relaxat atunci când intră în casa ta.
Așadar, fie că preferi o culoare strălucitoare și îndrăzneață, fie că preferi una mai subtilă și delicată, galbenul oferă o energie vibrantă și o bună dispoziție de-a dreptul molipsitoare pentru locuința ta!Nu există nicio îndoială că această culoare va rămâne una dintre alegerile de top ale clienților noștri – iar dacă vrei să explorezi întreaga paletă de vopsele galbene de la Benjamin Moore sau dacă îți dorești să beneficiezi de consultanță de specialitate din partea experților noștri, nu ezita să ne contactezi sau să ne vizitezi în unul dintre showroom-urile Murali Store.