fbpx
Skip to content Skip to footer

Peretele de accent – o pată de culoare care va transforma orice spațiu

Clienții Murali Store ne întreabă adesea ce ar trebui să facă pentru a conferi personalitate spațiului lor, fără, însă, a exagera. 

Răspunsul nostru este unul simplu: îndrăznește să te joci cu mai multe culori, cu nuanțele și contrastele – optează pentru un 𝐩𝐞𝐫𝐞𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐧𝐭! 

În acest articol, îți vom explica și ție felul în care un perete de acest fel schimbă întreaga înfățișare a unei camere, și, de asemenea, îți vom oferi și câteva dintre recomandările noastre favorite, astfel încât tu să te bucuri de o experiență vizuală unică, la cel mai înalt nivel! 

Până acum câțiva ani, majoritatea proprietarilor optau pentru locuințe cu pereții albi, apoi culoarea a început să își spună cuvântul, fie că era vorba despre piese de mobilier în culori ceva mai îndrăznețe, decorațiuni și corpuri de iluminat nonconformiste, sau chiar despre tapet. 

Însă, folosirea unui perete de accent pentru a conferi o pată de culoare unui spațiu, pare că a devenit o tendință din ce în ce mai îmbrățișată de toți cei care doresc să facă din ”acasă” un loc ceva mai primitor și, bineînțeles, mai colorat. 

Ce este un perete de accent? 

Un perete de accent, fie că este unul interior sau exterior, se remarcă prin faptul că are o culoare, un model sau o textură diferită față de ceilalți, iar principalul scop este acela de a atrage privirea, fiind folosit ca și punct focal într-o încăpere. 

Pereții de accent sunt un element care conferă personalitate și creează contraste și armonii, iar partea cea mai bună este că pot fi folosiți în orice cameră, fie că este vorba de living, bucătărie sau dormitor. 

Practic, dacă știi să vopsești un perete, atunci cu siguranță vei ști și cum să îi conferi culoare unui perete de accent. Însă, provocarea cea mai mare este cum să alegi acest tip de perete și, desigur, cum să alegi vopseaua potrivită pentru el. 

Peretele de accent trebuie selectat cu un scop clar. În funcție de nevoile tale, acesta poate să: 

  • adauge dimensiune unei încăperi 
  • facă planurile deschise, camerele luminoase sau cele cu tavan înalt să pară mai intime 
  • creeze o anumită stare de spirit, și asta deoarece culorile au un impact asupra modului în care te simți într-un spațiu 

Cât despre cromatica potrivită, pentru camerele cu pereți de culoare mai închisă, poți opta pentru un perete de accent mai deschis, în timp ce dacă pereții sunt mai luminoși ia în considerare o culoare mai profundă, mai îndrăzneață.

Iar dacă ai nevoie de inspirație, privește în jurul tău la celelalte culori prezente în încăpere și preia o culoare similară dintr-o decorațiune, un tablou, o piesă de mobilier sau dintr-un material textil – acest lucru te va ajuta să creezi o legătură și o armonie între peretele de accent, ceilalți pereți și elementele din cameră. 

Peretele de accent pentru dormitor: trăiește prospețimea tropicală

Obținerea unei atmosfere relaxante și calde pentru dormitor este, adesea, un obiectiv cheie de design al oricărui proprietar, dar asta nu înseamnă că nu te poți distra puțin cu culorile! 

Optează pentru un perete de accent în nuanța 𝐒𝐭𝐞𝐦 𝐆𝐫𝐞𝐞𝐧 𝟐𝟎𝟐𝟗-𝟒𝟎 de la 𝐁𝐞𝐧𝐣𝐚𝐦𝐢𝐧 𝐌𝐨𝐨𝐫𝐞 și lasă-te purtat de aerul tropical și fresh pe care această vopsea o va conferi spațiului tău. 

Peretele de accent pentru living: alege o nuanță mai întunecată

Un perete masiv, fără ferestre sau uși este pânza perfectă care abia așteaptă să fie pictată, iar o nuanță mai închisă va oferi o notă de dramatism și eleganță livingului tău.

Camera din imagine este exemplul clar al efectului pe care un perete de accent mai întunecat îl are: nuanța  𝐁𝐥𝐮𝐞 𝐃𝐚𝐧𝐮𝐛𝐞 𝟐𝟎𝟔𝟐-𝟑𝟎 reușește să pună în evidență, cu desăvârșire, designul contemporan – minimalist al spațiului, oferind profunzime și serenitate. 

Perete de accent pentru bucătărie: vopsea închisă – impact puternic

Îndrăznește să optezi pentru un perete de accent negru – o alegere care va adăuga stil bucătăriei tale, și asta deoarece culorile întunecate ies în evidență în încăperile bine luminate și oferă un contrast izbitor cu albul. Iar partea cea mai bună este că sunt și foarte eficiente în a masca murdăria! 

Te poți inspira din felul în care această bucătărie a fost amenajată: pentru peretele de accent și pentru dulapuri s-a folosit nuanța 𝐁𝐥𝐚𝐜𝐤 𝐓𝐚𝐫 𝟐𝟏𝟐𝟔-𝟏𝟎 de la 𝐁𝐞𝐧𝐣𝐚𝐦𝐢𝐧 𝐌𝐨𝐨𝐫𝐞, rezultând într-o schemă de culori monocromatică elegantă și de efect. 

Perete de accent pentru baie: joacă-te și experimentează

Baia ta este un loc minunat pentru a experimenta diverse culori de vopsea. Ia exemplu din imaginea de mai jos, unde s-a folosit nuanța 𝐅𝐥𝐢𝐧𝐭 𝐀𝐅-𝟓𝟔𝟎 din colecția 𝐀𝐟𝐟𝐢𝐧𝐢𝐭𝐲® de la 𝐁𝐞𝐧𝐣𝐚𝐦𝐢𝐧 𝐌𝐨𝐨𝐫𝐞 pentru a se pune în evidență peisajul exterior și designul rustic – modern al băii.   

În timp ce mulți proprietari de locuințe au tendința de a evita alegerea unui perete de accent care include ferestre sau uși, ornamentul alb și clar al ferestrei oferă un contrast izbitor cu peretele de accent gri închis.

Acum, având toate aceste informații, care sperăm că ți-au fost de folos, tot ce mai trebuie să faci este să ne vizitezi în showroom-ul 𝐌𝐮𝐫𝐚𝐥𝐢 𝐒𝐭𝐨𝐫𝐞 pentru a-ți alege vopselele 𝐁𝐞𝐧𝐣𝐚𝐦𝐢𝐧 𝐌𝐨𝐨𝐫𝐞 preferate, să îți pregătești pensulele și să începi să dai culoare peretelui tău de accent! 

Call Now Button