Pentru că la 𝐌𝐮𝐫𝐚𝐥𝐢 𝐒𝐭𝐨𝐫𝐞, creativitatea capătă noi dimensiuni, iar universul culorilor este nucleul activității noastre, în acest articol îți vom explica și ție felul în care cromatica aleasă pentru un proiect de amenajare interioară se află într-o strânsă și directă legătură cu emoțiile și stările de spirit pe care reușește să le transmită.
De zeci de ani, psihologii studiază efectele culorilor asupra subconștientului uman, precum și modul în care acestea evocă anumite emoții, stări și sentimente.
Probabil că ai simțit și tu aceste efecte până acum și nici nu ți-ai dat seama! De exemplu, ai observat vreodată cum celebrele lanțuri de restaurante folosesc, predominant, culorile galben și roșu? Iar motivul din spate este unul foarte simplu: aceste culori stimulează senzația de foame!
Așadar, în calitate de proprietar, cunoașterea psihologiei din spatele culorilor te va ajuta foarte mult în viitorul tău proiect de amenajare interioară, și asta tocmai pentru că astfel vei putea folosi toate aceste informații în avantajul tău și a felului în care te vei simți în căminul tău.
Psihologia din spatele culorilor folosite în designul interior
Psihologia culorilor este știința care studiază impactul natural pe care culorile le au asupra comportamentului uman și asupra stării generale de spirit. De exemplu, unele nuanțe te pot face să te simți relaxat, energic, creativ sau productiv. Adesea, culorile pot avea efecte diferite asupra persoanelor diferite, însă psihologia culorilor analizează „vibrația” generală a anumitor nuanțe.
Culoarea în designul interior ar trebui, așadar, să reflecte personalitatea și preferințele tale, fiind, în esență, o extensie a ta.
Alegerea culorilor potrivite, în funcție de specificul încăperii
Fiecare cameră din locuința ta îndeplinește o funcție specifică, astfel poți să alegi o culoare în consecință, în funcție de ceea ce vrei să transmită acea cameră și în funcție de cum vrei să te simți în acel spațiu.
Intrări și holuri
Aceste zone ale casei ar trebui să transmită o atmosferă primitoare și liniștitoare. Așadar, galbenul, albastrul sau culorile mai deschise, pastelate, funcționează de minune în aceste spații, fiind excelente pentru a reflecta lumina soarelui din timpul zilei.
Pentru inspirație, poți lua ca și model holul din imaginea alăturată, unde s-a folosit nuanța 𝐂𝐚𝐬𝐭𝐥𝐞𝐭𝐨𝐧 𝐌𝐢𝐬𝐭 𝐇𝐂-𝟏 de la 𝐁𝐞𝐧𝐣𝐚𝐦𝐢𝐧 𝐌𝐨𝐨𝐫𝐞.
Living Room
Livingul este locul în care îți primești oaspeții, te uiți la televizor și te relaxezi la sfârșitul unei zile aglomerate. Astfel, câteva dintre culorile potrivite pentru living, în funcție de efectul pe care vrei să îl obții, sunt:
- culorile elegante, mai întunecate, precum albastrul profund și movul
- culorile liniștitoare, relaxante, precum lavanda
- culorile regale, rafinate, precum liliacul, verde salvie și albastrul marin
În general, dacă îți dorești ca livingul tău să capete o alură ceva mai intimă, alege combinațiile de culori care să se potrivească cu piesele de mobilier și cu decorul general al camerei.
Baia
Băile sunt, de obicei, mai mici decât celelalte încăperi din casă, așa că optează pentru culori mai deschise, cum ar fi albul, bejul, galbenul sau albastrul deschis, care vor conferi ceva mai multă dimensiune.
Alternativ, o paletă de culori mai închisă, cum ar fi negrul sau griul contrastează foarte bine cu marmura albă sau cu mobilierul de culoare deschisă.
Bucătăria
Pentru bucătăria ta, poți apela la nuanțe mai deschise, precum galbenul, care, după teoria psihologică a culorilor, sporește senzația de foame și transmite energie și vitalitate.
Însă, cu toate acestea, și griul sau alte variațiuni de nuanțe ceva mai închise, au câștigat o oarecare popularitate în ultimii ani.
În cele din urmă, totul ține de experimentare și de modul în care culoarea aleasă se potrivește cu electrocasnicele, cu dulapurile și cu celelalte elemente de decor din bucătărie.
Dormitorul
Culoarea dormitorului ar trebui să se bazeze, mai ales, pe modul în care camera va arăta atunci când răsare soarele. În acest sens, te sfătuim să alegi să obții un aspect general în care îți va face plăcere să te trezești.
Verdele și alte tonuri naturale, pământii, emană sentimente de calm, serenitate și liniște. Culorile calde, cum ar fi cremul și maroul, funcționează și ele de minune!
Diningul
Dacă bucătăria ta este adiacentă diningului, atunci alege culori care să se îmbine cu nuanțele pe care le-ai ales pentru bucătărie.
Totodată, poți să fii ceva mai îndrăzneț și să adaugi un strop de roșu, portocaliu sau galben. Roșul sporește apetitul, iar alte culori mai strălucitoare și vibrante vor face ca încăperea să iasă în evidență. Însă nu exagera. Culorile puternice pot deveni obositoare și sufocante dacă le folosești din abundență.
Poți lua exemplu din imaginea de mai jos, unde, pentru amenajarea diningului, s-a folosit 𝐑𝐚𝐬𝐩𝐛𝐞𝐫𝐫𝐲 𝐁𝐥𝐮𝐬𝐡 𝟐𝟎𝟎𝟖-𝟑𝟎, de la 𝐁𝐞𝐧𝐣𝐚𝐦𝐢𝐧 𝐌𝐨𝐨𝐫𝐞 – o nuanță plină de viață care întruchipează rafinamentul prin armonizarea excelentă a notelor romantice cu cele îndrăznețe.
Prin urmare, decorarea casei este atât o preferință personală, cât și o știință – tocmai de aceea este important să alegi culorile care se potrivească cu stilul tău, dar și cu starea de spirit pe care vrei să o surprinzi în fiecare cameră.
Dacă ai nevoie de sfaturi și consultanță pentru a face cele mai bune decizii cromatice pentru căminul tău, nu ezita să ne contactezi – echipa noastră de specialiști este mereu pregătită să răspundă nevoilor tale și să te ghideze!