fbpx
Skip to content Skip to footer

Rozul – o culoare romantică și versatilă

Nu mai este niciun secret faptul că diferitele culori și nuanțe ne influențează, în mod direct, modul în care ne simțim. Tocmai din acest motiv, uneori acționăm pe baza culorilor care ne înconjoară, acestea din urmă reușind să ne insufle anumite stări de spirit. Iar atunci când vine vorba despre amenajarea locuinței, alegerea culorilor trebuie să fie făcută foarte atent, ținând cont nu doar de rolul lor estetic, ci și de efectul pe care acestea îl manifestă. 

În articolul de astăzi ne vom îndrepta atenția spre o culoare foarte populară în rândul clienților Murali Store atunci când vine vorba despre amenajarea interioară, tocmai datorită gamei largi de nuanțe în care se regăsește, precum și datorită versatilității sale. 

Din punct de vedere al psihologiei culorilor, se consideră că rozul ar avea puterea de a stabiliza emoțiile și de a liniști emoțional, fiind asociat cu speranța. 

Atunci când vine vorba despre amenajarea interioară, rozul și diferitele sale nuanțe pot fi extrem de elegante dacă știi cum să le transpui în designul proiectului. Este o culoare care te va duce cu gândul la dragoste și compasiune, inspirând pozitivitate, dar și intimitate. 

Deci, de unde să începem? Cum putem să integrăm rozul în casele noastre, astfel încât efectele sale să se manifeste în profunzime?  

Majoritatea oamenilor, atunci când aud de roz, tind să îl asocieze cu feminitatea, romantismul, sau din contră, cu un spirit ludic, jucăuș, copilăresc. Însă, cu toate acestea, rozul nu este doar pentru fetițe! Din contră, este o culoare excelentă pentru orice încăpere datorită versatilității sale. 

Rozul deschis

Un roz de tip blush poate funcționa în fiecare cameră a casei, de la dormitor, până la bucătărie, adaugând căldură unei încăperi orientate spre nord, dar, de asemenea, oferind prospețime în camerele orientate spre sud. 

Poate fi o alegere perfectă pentru bucătărie, care, atunci când este combinată cu materiale naturale, cum ar fi o masă din lemn, va crea o schemă elegantă în stilul de design scandinav.  

Dacă vrei să integrezi rozul pal în locuința ta, însă nu vrei să vopsești pereții integral, o tendință populară este aceea de a îl adăuga într-un mod mai subtil, precum vopsirea dulapurilor din bucătărie sau din baie în diverse nuanțe de roz blush – acest lucru va adăuga, instant, vitalitate spațiului. 

În dormitor, un roz mai deschis poate insufla un sentiment de calm, în timp ce tonurile de roz, care aduc aminte de tencuiala clasică, sau nuanțele de teracotă deschisă creează o minunată senzație de naturalețe într-o cameră. Acestea sunt deosebit de atrăgătoare în spațiile bine iluminate și mai ales atunci când sunt asociate cu materiale naturale, cum ar fi pielea, lemnul sau marmura.

O nuanță de roz îndrăzneață & accentele galbene 

Pentru un design plin de culoare și de energie, ia în considerare nuanțele de roz precum culorile fructelor de pădure, și accesorizează-le cu elemente de decorațiuni galbene sau aurii – un ton de ocru bogat și complet saturat  va crea un amestec amuzant și plin de vibrații. 

Îți recomandăm să folosești cantități mici de galben pentru a crea acest tip de contrast – așadar, încearcă să vopsești pereții într-un roșu cu tentă violetă, ca și culoare principală, și apoi adaugă o piesă de mobilier galbenă, precum un fotoliu, pentru a maximiza efectul vizual final. 

Iar dacă vrei ceva și mai spectaculos, folosește o singură nuanță pentru a vopsi, unitar, atât pereții cât și plintele, tavanul, ramele ferestrelor și lambriurile. Astfel vei obține un aspect îndrăzneț, vibrant, care va oferi fundalul perfect pentru mobilierul și decorațiunile tale. 

Nuanțele de fuchsia – o alegere îndrăzneață 

Dacă ești pe deplin determinat să abordezi un design în care rozul este culoare predominantă, îndrăznește să duci întregul proiect la nivelul următor cu ajutorul unei nuanțe mai saturate și mai puternice de roz, precum fuchsia. Îți recomandăm să o asociezi cu o vopsea albă, tocmai pentru a-i spori efectul nuanței de fuchsia. 

Alternativ, mai degrabă decât să vopsești un perete întreg, ia în considerare adăugarea rozului în cadrul schemei cromatice prin intermediul decorațiunilor. 

Combinații de culori pentru rezultate armonioase 

Iar atunci când alegi să combini două sau mai multe culori, există o mulțime de opțiuni cu care poți experimenta și te poți juca: de la combinațiile clasice la cele mai nonconformiste, în funcție de estetica pe care doriți să o creezi. 

Una dintre favoritele noastre sunt combinația dintre roz și gri, o combinație care rezistă testului timpului și care nu se va demoda niciodată! 

Căldura rozului echilibrează răceala griului și poate fi o modalitate bună de a obține un sentiment mai formal în cadrul unei încăperi.

O altă recomandare ar fi îmbinarea rozului cu verdele. Aceste culori se află în poziții opuse pe roata culorilor, iar împreună reușesc să creeze un contrast frumos, plăcut ochiului, mai ales atunci când combini nuanțe pale din fiecare ton. Acestea se armonizează pentru a produce o schemă cromatică cu un aspect fresh, perfectă pentru un finisaj contemporan în camerele luminoase și aerisite.

Așadar, când vine vorba de roz, indiferent dacă optezi pentru o nuanță vibrantă care să emane un sentiment de pozitivitate și o energie care să înveselească starea de spirit din casă, sau dacă alegi o nuanță mai delicată pentru a crea un sentiment de calm și liniște – un lucru este sigur: rozul este o culoare care se potrivește oricărui tip de spațiu și pe care nu ar trebui să o subestimezi.  

Call Now Button